Shopping cart icon

Turte de quinoa

Turte de quinoa
Așa cum v-am promis, continuăm rețeta de săptămâna trecută – vezi aici – cu niște turte delicioase și sănătoase de quinoa. Dacă nu vă place sau nu aveți quinoa puteți să o înlocuiți fără probleme cu mei, iar dacă nu aveți pulpă rămasă de la gazpacho, puteți să o înlocuiți cu morcov și praz tocate cât mai mărunt.

INGREDIENTE

  • 250g quinoa
  • 600ml apă purificată de la AqueenaPro sau Edel Wasser
  • 1 ceașcă de pulpă rămasă de la gazpacho
  • 3-4 linguri de făină de grâu
  • 1 cățel de usturoi
  • Sare Himalaya
  • Ulei de măsline
Pentru sos:
  • 400g iaurt grecesc
  • Zeama de la ½ de lămâie
  • Sare Himalaya
  • Cimbru proaspăt
  • Ulei de măsline
Pentru garnitură:
  • Ardei gras roșu
  • Brocolli
  • Roșii cherry

MOD DE PREPARARE

Frigeți ușor pulpa rămasă de la gazpacho la foc mic/temperatură joasă timp de 10 minute sau până când lichidul se evaporă. Lăsați să se răcească.
În acest timp pregătiți quinoa conform instrucțiunilor de pe ambalaj.
Adăugați pulpa și quinoa într-un bol împreună cu un vârf de sare, făina de grâu, cimbrul proaspăt și cățelul de usturoi mărunțit. Amestecați și lăsați aromele să se întrepătrundă timp de 30 de minute.
Începeți să pregătiți amestecul în formă de turte pe care le frigeți la foc mic/temperatură joasă (90°C pentru plita cu inducție) în puțin ulei de măsline.
Pentru sos, amestecați într-un bol iaurtul grecesc, zeama de lămâie și cimbrul, adăugând puțină sare și ulei de măsline.
Serviți turtele cu sos și garnitura de broccoli (pregătit în prealabil la abur), ardei roșu și roșii cherry.

POFTĂ BUNĂ CU ZEPTER!

Postat: 25.10.2018 09:08:05 de Zepter International | cu 0 comentariu(comentarii)
Rețete Masterpiece
Distribuie pe:
Zepter logotype Produsul a fost adăugat cu succes în coșul tău de cumpărături! Bags Mergi la coș